Cameră ascunsă în ecran, la a treia generație: când vom avea telefoanele fără perforații sau crestături
Camerele frontale au reprezentat motivul principal pentru care producătorii de mobile nu au putut crea telefoane cu un ecran frontal impecabil, din colț în colț, fără perforații, crestături sau ”picături”. Acest minus important se va remedia însă în curând, cel puțin în cazul unor smartphone-uri.
Următorul pas în evoluția camerelor pentru selfie constă în camerele ascunse în spatele ecranului. Conform speculațiilor din piață, ZTE ar trebui să lanseze un astfel de telefon pe parcursul zilei de azi, 1 septembrie. Nu se cunosc foarte multe detalii despre respectivul aparat sau cât de eficientă este tehnologia de ascundere a camerei sub ecran.
Alternativa vine de la Xiaomi, iar chinezii au fost un pic mai transparenți în ceea ce privește progresul pe marginea acestui subiect. Prin intermediul clipului de mai jos, un vicepreședinte al Xiaomi a detaliat printr-un clip postat pe Weibo cum funcționează a treia generație a soluției pe care au găsit-o pentru a ascunde camera sub ecran. Deși celelalte două generații nu și-au găsit loc în terminale comerciale, ci doar în prototipuri și concepte, cea de a treia ar trebui să ajungă într-un telefon înainte de finele anului. Clipul cu pricina îl poți vedea mai jos.
Xiaomi a explicat cum funcționează tehnologia dezvoltată in-house într-o postare separată pe Weibo. În zona camerei ascunse, panoul va avea un număr dublu de pixeli, pentru ca în momentul în care folosești camera, acuratețea informației afișate în acea regiune din panou să nu fie afectată. Împrumută culorile din pixelii din preajma camerei și are abilitatea de a-i stinge complet, la nevoie, cnd faci o poză.
În final, rezultatele par să fie destul de impresionante, iar mecanismul implementat de Xiaomi reduce la minim reflexiile aiurea date de tranziția luminii prin ecranul telefonului până la senzorul de captură. Culorile sunt corecte, rezoluția este bună și nu pare să se facă vreun compromis pe partea de calitate. Cel mai probabil, primele telefoane cu această tehnologie vor fi cele din seria Xiaomi Mi 11.